Treceți la conținutul principal

Farfalle Arlecchino cu sos de usturoi şi ardei iute

Pastele farfalle Arlecchino din făină de grâu dur cu şase gusturi dăruite din toată inima de cei de la Casa Rinaldi în Moldova, despre ei v-am scris aici, pe blog. Pastele de tip fundiţă, colorate datorită adaosului din sfeclă roşie, spanac, boia de ardei, roşii, turmeric (curcuma), negru de sepie (o specie de moluşte) îţi fac masa de prânz sau cină mai gustoasă, savuroasă şi frumoasă, iar cei dragi şi oaspeţii vor rămâne încântaţi.
Farfallele cu sos de usuroi şi ardei iute e una din reţetele pe care o poţi pregăti în 10 min, se găteşte chiar mai repede decât o salată. Şi dacă vă place mâncarea uşor picantă, cu atât mai mult trebuie să încercaţi reţeta asta.

Ingrediente
150 g de farfalle Arlecchino produs Casa Rinaldi
2 ardei iuţi
2 căţei de usturoi
3-4 linguri de ulei de măsline produs Casa Rinaldi
2 linguri de pătrunjel proaspăt 
sare

Preparare
Se pun câţiva litri de apă într-o oală mare cu sare. Se fierb pastele cu 1-2 minute mai puţin decât ceea ce se recomandă pe ambalaj.

Între timp, se taie căţeii de usturoi şi ardeiul iute mărunt.


Se pune pe foc mic o tigaie. Când uleiul s-a încălzit, se adaugă usturoiul şi ardeii iuţi. Se sărează şi se călesc la foc foarte mic. Usturoiul se poate auri, sau chiar rumeni puţin, dar nu trebuie în niciun caz să se ardă.

Înainte de a adăuga pastele în tigaie se pun pătrunjelul şi o lingură din apa în care au fiert pastele şi se sotează 20-30 de secunde.

Când pastele sunt gata se scurg de apă cât mai bine şi se răstoarnă în tigaie. Se sotează 1 minut, amestecând prin scuturarea tigăii, ca să nu se rupă şi ca să se acopere uniform cu uleiul şi cu verdeaţa.
Se servesc fierbinţi, ornate cu frunze proaspete de pătrunjel.

Comentarii