"Notre-Dame de Paris" (în română Catedrala Maicii Domnului din Paris) scrisă de Victor Hugo este ultima carte pe care am citit-o. Romanul scris de Hugo în anul 1831 este împărţit în 11 cărţi, fiecare carte având de la două până la opt subcapitole.
Din primele capitole, ale cărţii, am descoperit capodopera Notre-Dame de Paris construită în stil gotic de către Carol cel Mare, care i-a pus prima piatră şi Filip-August, care i-a pus-o pe ultima. Cartea prezintă Parisul în secolul al XV-lea, care era împărţit în trei oraşe numite: Cetatea, Universitatea şi Oraşul. În Cetate abundau bisericile, în Universitate - colegiile, în oraş - palatele.
Am extras din toată splendoarea lui Victor Hugo câteva fragmente
"Pe atunci, Parisul nu era numai un oraş frumos, era şi un oraş omogen, un produs arhitectural şi istoric al Evului Mediu, o cronică de piatră."
"Parisul actual nu mai are aşadar o fizionomie unitară. El e o colecţie de eşantioane a mai multor secole, şi cele mai frumoase dintre ele au dispărut. Capitala nu sporeşte decât în case, şi ce case! Aşa cum se dezvoltă, Parisul se va reînnoi la fiecare cincizeci de ani. De aceea, semnificaţia istorică a arhitecturii sale se şterge de la o zi la alta. Monumentele se răvăşesc din ce în ce şi pare că le vezi pierind puţin câte puţin, înecate în case. Părinţii noştri aveau un Paris de piatră, fiii noştri vor avea un Paris de Ghips."
"Tiparul va ucide arhitectura."
"Într-adevăr, de la obârţia lucrurilor până în veacul al XV-lea al erei creştine, inclusiv, arhitectura e marea carte a omenirii, expresia principală a omului în diversele lui stadii de dezvoltare, fie ca forţă, fie ca inteligenţă."
"Arhitectura a fost, până în secolul al XV-lea, principalul mod de exprimare al omenirii."
"...neamul omenesc are două cărţi, două registre, două testamente: arta clăditului şi tiparul, biblia de piatră şi biblia de hârtie."
În lucrarea lui Hugo, mai ales în ultimele capitole, istoria se împleteşte frumos cu dragostea şi ura dintre o copilă de doar 15 ani pe nume Esmeralda, un frumos Căpitan pe nume Phoebus şi un Preot slujitor al Catedralei din Paris.
"Mă mai întrebi dacă te iubesc, îngerul vieţii mele! Trupul meu, sângele meu, sufletul meu, toate sunt ale tale, totul e pentru tine. Te iubesc şi niciodată n-am iubit altă femeie în afară de tine."
Cine a facut declaraţia de dragoste, pe cine iubea şi ura Esmeralda rămâne să aflaţi din carte.
Din primele capitole, ale cărţii, am descoperit capodopera Notre-Dame de Paris construită în stil gotic de către Carol cel Mare, care i-a pus prima piatră şi Filip-August, care i-a pus-o pe ultima. Cartea prezintă Parisul în secolul al XV-lea, care era împărţit în trei oraşe numite: Cetatea, Universitatea şi Oraşul. În Cetate abundau bisericile, în Universitate - colegiile, în oraş - palatele.
Am extras din toată splendoarea lui Victor Hugo câteva fragmente
"Pe atunci, Parisul nu era numai un oraş frumos, era şi un oraş omogen, un produs arhitectural şi istoric al Evului Mediu, o cronică de piatră."
"Parisul actual nu mai are aşadar o fizionomie unitară. El e o colecţie de eşantioane a mai multor secole, şi cele mai frumoase dintre ele au dispărut. Capitala nu sporeşte decât în case, şi ce case! Aşa cum se dezvoltă, Parisul se va reînnoi la fiecare cincizeci de ani. De aceea, semnificaţia istorică a arhitecturii sale se şterge de la o zi la alta. Monumentele se răvăşesc din ce în ce şi pare că le vezi pierind puţin câte puţin, înecate în case. Părinţii noştri aveau un Paris de piatră, fiii noştri vor avea un Paris de Ghips."
"Tiparul va ucide arhitectura."
"Într-adevăr, de la obârţia lucrurilor până în veacul al XV-lea al erei creştine, inclusiv, arhitectura e marea carte a omenirii, expresia principală a omului în diversele lui stadii de dezvoltare, fie ca forţă, fie ca inteligenţă."
"Arhitectura a fost, până în secolul al XV-lea, principalul mod de exprimare al omenirii."
"...neamul omenesc are două cărţi, două registre, două testamente: arta clăditului şi tiparul, biblia de piatră şi biblia de hârtie."
În lucrarea lui Hugo, mai ales în ultimele capitole, istoria se împleteşte frumos cu dragostea şi ura dintre o copilă de doar 15 ani pe nume Esmeralda, un frumos Căpitan pe nume Phoebus şi un Preot slujitor al Catedralei din Paris.
"Mă mai întrebi dacă te iubesc, îngerul vieţii mele! Trupul meu, sângele meu, sufletul meu, toate sunt ale tale, totul e pentru tine. Te iubesc şi niciodată n-am iubit altă femeie în afară de tine."
Cine a facut declaraţia de dragoste, pe cine iubea şi ura Esmeralda rămâne să aflaţi din carte.
Comentarii
Trimiteți un comentariu