Treceți la conținutul principal

"Ce-am făcut când am tăcut!"

Au trecut aproape 4 ani de când merg la evenimentele organizate de Clubul Nostru. Am mers din curiozitate pentru a vedea și am rămas. Și s-au schimbat multe în viața mea, în primul rând modul de gândire și atitudinea față de oameni. Prin astfel de evenimente am descoperit oameni interesanți, i-am cunoscut altfel pe cei care îi adoram de la TV, le citeam interviurile sau le ascultam muzica. Totul se petrece într-o atmosferă prietenească, cu vin, bomboane, sesiune foto și socializare.


Seria de evenimente marca Clubul Nostru a ajuns la numărul 30. Iar, pentru ediția 30 invitata serii de sâmbătă, 9 mai, este prezentatoarea știrilor ProTV România, Andreea Esca, care vine pentru prima dată la Chișinău.

"Bună seara România, bună seara București, ProTV te salută!", acesta este salutul pe care ni-l transmite an de an, pe 1 decembrie, Andreea Esca. Salutul acesta a luat naștere cu 15 ani în urmă. După acest mesaj, Andreea a devenit emblema știrilor TV din România.
În anul 2014, și-a lansat cartea amintirilor Ce-am făcut când am tăcut! în care a adunat o serie de povestiri despre ea, despre subiecte și momente intime din viața personală. Andreea Esca vine să-și lanseze cartea și la Chișinău, să ne povestească și să răspundă la întrebări.


Pe 9 mai, de Ziua Europei, ora 16:00, la OSCAR (bd. Ștefan cel Mare, 69), ne așteaptă o seară de poveste, cu vin, șampanie, bomboane, cărți, autografe și multe fotografii cu Andreea Esca!

Un bilet costa 300 lei și poate fi cumpărat de la magazinul Antos cosmetică naturală - str. Mihai Eminescu, 66 (chiar în fața Filarmonicii Naționale) sau de pe iticket.md (aici). Locuri limitate!



Mai multe detalii aici, pe pagina evenimentului!


Ne (re)vedem sâmbătă seara, cu Andreea ESCA!

Comentarii